Voivodenii Mici – satul binecuvântat

Voivodenii Mici este un sat aşa cum îi spune şi numele: mic, cu câteva case şi puţin peste o sută de suflete… Însă terenul agricol dimprejur se întinde „cât vezi cu ochii“, iar oamenii gospodari nu-l lasă niciodată nelucrat.

Aici, se laudă localnicii, n-au locuit niciodată ţigani, doar români get beget, tot unul şi unul. Iar credinţa în Dumnezeu e atât de puternică încât toţi de aici spun că satul lor e binecuvântat, iar cei ce merg în fiecare duminică la biserică nu au nici un fel de griji sau probleme.

Origini medievale

Data la care a fost înfiinţat satul nu se ştie exact. Existenţa satului Voivodenii Mici apare însă ca certă la începutul secolului al XVI-lea, susţine Antal Lukacs, în lucrarea „Ţara Făgăraşului în Evul Mediu“. Numele de Voivodenii Mici apare explicit în anul 1582, dar consemnarea prezenţei în scaunele de judecată de la începutul secolului XVI-lea a lui Aldea Bika de Voivodenii Mari, certifică apariţia satului Voivodenii Mici cu cel puţin 100 de ani înainte de a-i fi menţionat numele în documente.

Nu există date care să certifice dacă numele satului se datorează unui voievod făgărăşean, însă localnicii vor să creadă că originea lor este una nobilă. Au existat însă boieri cu diplome de înnobilare date de voievozii Ţării Româneşti. Printre aceştia se află Manea Căbuz, singurul boier cunoscut ca fiind din Voivodenii Mici. Acesta a trăit la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Regiment de graniţă

Între anii 1700 şi 1900, la fel cum s-a întâmplat în mai mute sate din jur, locuitorii din Voivodeni au fost maghiarizaţi, iar satele au fost transformate în regimente grănicereşti.

„Nagy-Volyafalva“ şi „Volyafalva“ (denumirea în ungureşte a satului Voivodeni) erau două companii ale primului regiment românesc de graniţă al împărătesei Maria Tereza.

Astfel de regimente au fost înfiinţate în anul 1762, în majoritatea satelor din Ţara Făgăraşului situate în zona „de sub munte“ şi au durat până în preajma anului 1900.

Satul – roi

Satul s-a format pe malul stâng al văii Breaza, faţă în faţă cu localitatea Voivodenii Mari, prin fenomenul de „roire”. „Roirea” satelor înseamnă naşterea unor noi aşezări, prin desprinderea dintr-o aşezare mai veche, (Voivodenii Mari) a unei părţi a populaţiei. Satul „roi” – Voivodenii Mici – nu se deosebea prea mult de satul – matcă întrucât mulţi dintre oamenii care trăiau aici erau legaţi de Voivodenii Mari prin părinţi, neamuri dar şi strămoşi.

Satul Voivodenii Mici este situat la sud-est de Făgăraş, iar vatra satului se găseşte de-a lungul râului Breaza.

Cetatea lui Vlad Ţepeş

Bătrânii din Voivodenii Mici povestesc că aici ar fi existat cândva o cetate falnică, ce ar fi aparţinut lui Vlad Ţepeş. Din păcate nu există date concretew despre această fortăreaţă, însă vârstnicii îşi amintesc de ruinele care au dăinuit peste veacuri până nu demult, undeva la marginea satului. Pe baza acestor poveşti, în anul 1997, mai mulţi arheologi au făcut săpături pe locul indicat de localnici însă au concluzionat că acolo nu au existat decât cuptoare de ars cărămizi.

Am stat de vorbă şi cu unii dintre bătrânii din sat, care îşi amintesc de aceste ruine. „Din moşi strămoşi se povesteşte că acolo a existat o cetate, de pe timpul lui Vlad Ţepeş“, ne-a declarat Eugenia Ramba, de 71 de ani. Şi ea a auzit povestea tot din bătrâni care, la rândul lor, nu au putut să aducă dovezi concrete.

Biserica

Locaşul de cult din Voivodenii Mici poartă hramul „Sfântul Nicolae“, al cărui chip este pictat pe latura din fund a altarului. Biserica a fost zidită în anul 1809, după cum arată literele şi cifrele de pe peretele de lângă altar: „M(oise) S(telea) A(nno) 1809”. Însă localnicii spun că pe acel loc a existat o altă construcţie, din lemn. În anul 1992 a fost recondiţionată pictura iniţială, dar a fost şi renovată biserica.

Locaşul de cult este cel mai mic din protopopiatul Făgăraş.

Preoţii din sat

Toţi preoţii din Voivodenii Mici, de-a lungul a sute de ani, au fost băieţi din sat care au învăţat carte. Obiceiul s-a păstrat până în anul 1992, când a venit un preot din Sibiu, preot care slujeşte şi astăzi la biserica din sat. Localnicii îşi amintesc şi acum cu drag de cel mai vechi preot, Nicolae Stelea, care a slujit în perioada Revoluţiei de la 1848, de Popa Nică, cel mai longeviv duhovnic, care a sfătuit oamenii din sat timp de 38 de ani, sau de părintele Gheorghe Moga.

Acum slujeşte în sat preotul Adrian Răduleţ, care chiar dacă nu este din Voivodeni, este foarte iubit de localnici şi chiar a făcut multe în parohia sa. „Iar când un preot este iubit de enoriaşi, atunci biserica este plină în fiecare duminică“, povesteşte cu mândrie preotul Răduleţ.

Obiceiuri ortodoxe

În Voivodenii Mici există un obicei nemaiîntâlnit în alte sate din Ţara Făgăraşului: toate slujbele prilejuite de marile sărbători religioase încep întotdeauna la ora 3 dimineaţa. „Dacă în alte părţi doar slujba de Paşti sau uneori cea de Crăciun sau Anul Nou este oficiată noaptea, la Voivodenii Mici se obişnuieşte dintotdeauna să se ţină slujba începând cu ora 3 dimineaţa la toate sărbătorile mari de peste an. Este un obicei pe care l-am preluat la venirea în parohie şi care se perpetuează din moşi strămoşi în acest sat“, explică preotul Răduleţ.

Un alt obicei vechi este mâncarea colivei chiar în biserică, împărţită de cei care fac un parastas. Dacă se fac mai multe parastase într-o duminică, credincioşii mănâncă din fiecare colivă şi apoi pleacă de la biserică.

Şcoala – casă parohială

Copiii din Voivodeni au învăţat la început la biserică. Pe atunci preotul satului era şi dascăl. Prima şcoală a fost construită în Voivodenii Mici în anul 1862. Clădirea există şi astăzi, iar după ce copiii nu au mai învăţat aici s-a transformat în grădiniţă. De curând, însă, clădirea a fost transformată în casă parohială, pentru că satul nu a avut niciodată o locuinţă a preotului, tocmai datorită faptului că toţi duhovnicii erau fii ai satului.

Viflaimul din Voivodeni

În ajun de Crăciun, localnicii din Voivodenii Mici aşteaptă colindul cu Viflaimul, de altfel un obicei specific satului. Viflaimul este o biserică în miniatură, realizată în totalitate din lemn şi acoperită cu crengi de brad, hârtie colorată şi foarte multe iconiţe.

În ziua de Ajun, copiii se adună în capătul satului, merg din casă în casă şi dau „Bună Dimineaţa la Moş Ajun”.

Sătenii îi aşteaptă cu porţile deschise şi le dăruiesc mere şi nuci. După ce salută toţi locuitorii satului, copiii se duc la casele lor şi se întorc de această dată cu Viflaimul. Acesta este purtat, de o parte şi de cealaltă de doi copii, de regulă din clasele I-IV. Ei sunt urmaţi de alţi patru copii, cu steaua. În această formulă, cei mici o iau de la capăt şi colindă tot satul, iar oamenii le dau din nou bani, turte dulci, nuci sau mere.

Oamenii încă păstrează cu mândrie acest obicei vechi şi, în fiecare an, îi aşteaptă cu mult drag pe copiii satului.

Şi ceata de feciori are unele caracteristici unice la Voivodeni. Şase tineri ai satului organizează ceata o dată la doi ani, întrucât în celălalt an este organizată în Voivodenii Mari. Niciodată nu există două cete, în acelaşi timp, în ambele sate.

Şezătoarea

Un alt obicei care s-a pierdut cu timpul este „Şezătoarea”. După cum ne-a povestit tanti Eugenia Ramba, tradiţia s-a pierdut cam prin anii ’60. Înainte de această dată însă, toate femeile din sat se adunau la şezătoare. Era un prilej de bucurie pentru toate sătencele, de la cele mai tinere şi până la cele mai bătrâne. Întâlnirile aveau loc în fiecare seară, începând cu ora 8.00. Cele prezente, îmbrăcate întotdeauna în port popular, discutau, torceau, croşetau. De multe ori, şezătorile durau până spre zorii zilei.

Au mai rămas puţini…

Prin 1930, în Voivodenii Mici erau 70 de case, în care trăiau 407 suflete. Toţi localnicii erau creştini ortodocşi şi aşa au rămas şi în prezent. Acum, după cum ne-a povestit Adrian Răduleţ, preotul satului, mai sunt aproximativ 58 de familii (114 oameni, dintre care 35 de văduvi sau văduve).

„Este, într-adevăr, un sat bătrân, întrucât majoritatea tinerilor au plecat la oraş, sau în străinătate, însă o comunitate cu oameni uniţi şi foarte calzi. Putem spune că trăim aici ca într-o adevărată familie”, a mai povestit preotul.

Cele mai în vârstă persoane din sat sunt, la ora actuală: Victoria Talabă – de 92 de ani, Teofil Aldeş – de 87 de ani şi Livia Roşu – de 88 de ani.

Agricultură profitabilă

Principalele surse de venit ale localnicilor din cele mai vechi timpuri sunt agricultura şi creşterea animalelor. În Voivodenii Mici există teren foarte mult pe care oamenii îl pot lucra, în comparaţie cu numărul de familii şi cu alte sate din împrejurimi. Hotarul se întinde din sus de satul Voila, pe lângă Pojorta şi se învecinează cu hotarul de la Lisa. Fiecare familie are în medie aproximativ 10-11 hectare de teren. Aşadar, există şi astăzi familii care trăiesc doar din cultivarea pământului. Acestea lucrează, în unele cazuri şi câte 10 hectare, ceea ce este foarte mult în comparaţie cu alte sate din jur.

Rezistenţa anticomunistă

„Pe timpul comuniştilor, într-un an, soţul meu era cu oile la munte şi s-a întâlnit cu nişte partizani. I-au cerut mâncare, iar el le-a dat. Chiar se împrietenise cu ei. După ceva timp însă, Securitatea a venit şi l-a luat. L-au ţinut 6 ani la închisoare, iar eu am rămas acasă cu doi copii mici, fetiţa de două luni iar băieţelul de doi anişori. Şi a trebuit să mă descurc singură…“, povesteşte necăjită Virginia Căbuz, acum învârstă de 80 de ani.

Un alt bărbat din Voivodenii mici, Ion Ramba, a fost închis pentru că a ascuns în casa lui un partizan.

Alţi săteni care au fost persecutaţi de comunişti sunt: Gheorghe I. Ramba, Gheorghe I. Ramba, Gheorghe Z. Ramba.

Echipa de fotbal „Progresul Voivodeni“

Echipa de fotbal din Voivodenii Mici a fost înfiinţată în anii ’70 iar unul dintre fondatori a fost Vasile Drugă. De-a lungul timpului, echipa a câştigat trei campionate în Divizia Onoare, însă nu a reuşit promovarea în Divizia D.

Este unica formaţiune din Ţara Făgăraşului care a câştigat doi ani la rând „Cupa României la Fotbal – Zona Făgăraş“.

Tinerii jucători sunt în marea lor majoritate din Voivodenii Mici. În trecut, aceştia au fost nevoiţi, să se susţină singuri. Au fost timpuri în care jucătorii erau cei care susţineau echipa cu bani numai ca aceasta să supravieţuiască. Bani pentru arbitraj, pentru vizele anuale, echipament, medicul echipei sau cheltuielile cu deplasările. Acum însă, echipa a primit susţinerea primarului şi a  unui fiu al satului plecat peste hotare.

Jucătorii au întâmpinat de-a lungul anilor multe obstacole. Odată, o echipă adversă a arat, înainte de meci, o parte a terenului, şi a rupt barele porţilor, îşi aduce aminte antrenorul echipei de pe atunci, Viorel Stelea. Totul numai pentru a împiedica desfăşurarea în condiţii bune a meciului. Jucătorii din Voivodeni însă au întors tot pământul cu palmele numai ca meciul să aibă loc, iar la final au câştigat partida cu scorul de 4 la 1.

(Laura BACIU)

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Un raspuns to “Voivodenii Mici – satul binecuvântat”

  1. NICU spune:

    Cel mai batran in sat are acum 91 ani,Rambet Gheorghe/Nica Lazar.Ar fi bine ca cineva care stie sa trimita poreclele din sat.Oameni gospodari.Se vede rigoarea din timpul Regimentelor de granita.Si eroii cazuti in lupte ar trebui publicati.Mai rar sat cu 50 case care sa aiba biserica frumoasa,camin cultural jos palaria,cooperativa,CAP.

Lasa un comentariu

cams sex
Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes