Viştea de Sus – satul comorilor

La poalele Munţilor Făgăraş, într-un peisaj de poveste, se află satul Viştea de Sus. Când ajungi acolo simţi aerul tare de munte, dar şi ospitalitatea sătenilor.

 

De pe strada principală, dacă îţi îndrepţi privirea în sus, vezi Vârful Modoveanu sau, cum spun sătenii, Colţul Viştii Mari. Cei care trec o dată pe aici se întorc precis, pentru că legendele şi povestirile misterioase sunt întâlnite la tot pasul iar mirajul găsirii unei comori îngropate atrage mulţi curioşi.

Viştenii sunt oameni primitori şi bucuroşi că pot să-ţi ofere o mână de ajutor. Şi aici, ca şi în alte sate din Ţara Făgăraşului, predomină moda plecării în străinătate. Oameni de vârsta a doua, care au fugit de sărăcie, se întorc acum unul câte unul în sat şi investesc în locuinţe sau dezvoltă mici afaceri. Tinerii rămân fie pe la oraşe, fie prin străinătate. Sătenii spun că din păcate, nici măcar în vacanţe nu mai vin destui tineri care să pună în practică tradiţiile şi obiceiurile locului.

 

Despre începuturi

Satul Viştea de Sus a fost atestat documentar în timpul domniei lui Mircea cel Bătrân, mai exact în anul 1511.

Atestarea documentară nu înseamnă şi data întemeierii satului, susţin istoricii. Viştea de Sus este un sat mult mai vechi, dar date despre el nu apar decât în anul 1511.

Legenda întemeierii satului a fost transmisă din bătrâni. Se spune că o ciobăniţă văduvă, pe nume Vista, şi cei patru feciori ai săi au poposit cu turmele lor de oi pe aceste meleaguri. Păşunile bogate din luncile pârâurilor şi din poienele pădurilor ce acopereau locurile, precum şi izvoarele au făcut-o pe femeie să rămână. Vista cu fiul său cel mic şi-au făcut stână şi ţarc lângă fântâniţa lui Zahiu, iar cei trei feciori s-au aşezat în alte trei zone diferite. În timp, neamul lor s-a înmulţit şi aşa au format satul.

 

Nume de origine slavă

Numele satului este de origine slavă şi, potrivit studiilor de toponimie, ar însemna „loc frumos”, susţin bătrânii satului.

Numele „Viştea“ mai este întâlnit şi la o altă localitate din judeţul Cluj. Este o străveche aşezare atestată din epoca neolitică, în cadrul culturii Tisa. Se pare că pe lângă coincidenţa de nume dintre cele două localităţi mai există şi o asemănare a portului popular.

 

Învăţământ din secolul al XII-lea

Şi în satul Viştea de Sus au fost oameni dornici să înveţe. Se presupune că în sat ar fi existat o şcoală înainte de anul 1765.Acea instituţie şcolară ar fi participat la lupta antiunionistă din prima jumătate a secolului al XIII-lea. În cartea „Istoria Învăţământului din România” volumul I se spune că „Zelul ortodox însufleţeşte şi şcolile…Viştea de Sus…care au desfăşurat o amplă opoziţie faţă de răspândirea catolicismului”. Locul unde a funcţionat această şcoală nu este cunoscut.

În sat a funcţionat începând cu anul 1807 o şcoală românească care avea caracter confesional, ce îşi desfăşura activitatea sub tutela bisericii.

După un timp, în anul 1857, a fost construită o altă cădire a şcolii. Aceasta era o căsuţă mică, de lemn, edificată de către săteni. Până la data menţionată mai sus şcoala a funcţionat în casa învăţătorului.

În anul 1894, căsuţa de lemn se dărâmă şi atunci a început să se construiască clădirea unei şcoli mai mari şi mai solide. Noua şcoală dispunea de două săli de clasă încăpătoare despărţite de un coridor larg. Acest local a fost folosit ca şcoală până în anul 1937.

Anul 1938 aduce comunităţii din Viştea de Sus un nou edificiu şcolar format din patru săli de clasă şi alte anexe, ce erau folosite pentru buna desfăşurare a  învăţământului.

La ora actuală, în sat nu mai există şcoală. Există doar grădiniţă. Şcoala Viştea de Sus a fost desfiinţată datorită numărului foarte mic de elevi. „În anul şcolar 2004-2005 au fost la şcoală doar 6 copii“, ne-a declarat un sătean. Acum elevii din sat merg la şcoală în localitatea alăturată, Viştea de Jos.

 

Biserica

În satul Viştea de Sus există o singură biserică. Ea a fost zidită între anii 1848-1849, din piatră şi cărămidă, acoperită cu ţiglă iar turnul din tablă.

Înainte de această biserică a mai existat una de lemn. Ea s-a deteriorat cu timpul, iar din lemnul rămas de la dărâmarea acesteia a fost construit primul edificiu şcolar.

Actuala biserică a fost zidită de un meşter sas din Brui, cu ajutorul sătenilor.

În timp ce era săpată temelia bisericii, a venit un administrator de la Sâmbăta de Jos, care i-a ajutat pe săteni cu sfaturi utile şi a donat bisericii stâlpii de la uşă şi un prag care mai există şi astăzi. Când viştenii au terminat de ridicat biserica, începuse războiul civil dintre anii 1848-1849. Toţi bărbaţii din sat au fost trimişi în secuime, iar acasă nu au rămas decât femeile, copiii şi bătrânii. Femeile au fost cele care au pus ţigla pe acoperişul bisericii.

În biserică se află un o carte „Noul Testament“, care datează din anul 1648. Aceasta a fost tipărită la Bălgrad (Alba-Iulia). De asemenea, aici se mai găseşte un potir cu inscripţia anului 1739.

Hramul bisericii este „Buna Vestire“. Locaşul de cult nu a fost sfinţit niciodată de un arhiereu. Aşa că, pe data de 27 august, anul acesta, biserica din satul Viştea de Sus va fi sfinţită pentru prima dată de către Înalt Prea Sfinţitul Laurenţiu Streza, Mitropolitul Ardealului.

 

Mănăstire arsă

Pe hotarul satului Viştea de Sus, la poalele munţilor, a existat o mănăstire de lemn, arsă de generalul Bucow în anul 1761. Şi astăzi, bătrânii pomenesc despre locul numit „Gradina Mănăstire”.

Bătrânii satul îşi mai amintesc şi acum de „Pârâul Chiliei”, care se află pe o coastă a muntelui, la stânga pârâului Viştişoara. Aici se spune că ar fi existat o chilie, unde trăia o călugăriţă foarte credincioasă, la care veneau caprele sălbatice şi stăteau la muls.

 

Obiceiuri şi tradiţii

Şi la Viştea de Sus, ca în toate satele Ţării Făgăraşului, este prezentă ceata de feciori care se organiza în preajma sărbătorilor de Crăciun. Tinerii mergeau la colindat în noaptea de Ajun.

Şezătoarea specifică zonei este prezentă şi la Viştea de Sus. În sat erau două categorii de şezători: una de fete cu vârste cuprinse între 13-14 ani şi una de femei. Femeile făceau toate activităţile specifice şezătorilor: coseau, torceau, şi cântau. Seara, în şezători veneau feciorii, care le ţineau companie fetelor şi apoi le conduceau acasă.

La Viştea de Sus, nunţile erau mai deosebite faţă de alte sate din Ţara Făgăraşului. Dimineaţa, în curtea mirelui, feciori împodobeau caii cu „ţoale” (covoare). Apoi plecau călare la naşi, iar de aici plecau la mireasă. În curtea miresei găseau lada de zestre şi furau pernele din ea. Pernele erau răscumpărate de către mire pe o sticlă cu rachiu. Apoi mergeau la biserică, iar petrecerea avea loc în grădina mirelui.

 

Seara de „Sân-Vasi“

Seara de „Sân-Vasi“ era seara speranţelor şi a dorinţei oamenilor de a afla ce le rezervă anul următor.

Sătenii aveau convingerea că dacă cerul va fi senin în noaptea de Anul Nou şi se vor vedea stelele, atunci pământul va fi rodnic.

Tot în această seară, fiecare familie, indiferent de starea materială, stăteau în aşteptarea scoverzilor. Acestea erau făcute de femei din făină de grâu sau secară. Scoverzile simbolizau belşugul.

 

Calendarul cepei

Tot în seara de Anul Nou, localnicii aveau credinţa că acest calendar al cepei va reda evoluţia vremii din anul următor.

Se tăia o ceapă mare în două, apoi se desfăcea foaie cu foaie. Se pregăteau 12 foi, câte una pentru fiecare lună a anului. În fiecare dintre acestea se punea sare măruntă şi erau aşezate pe o scândură la semnul lunii, notat pe ea. Scândura era pusă la rece, în tinda casei. Pe 1 ianuarie se citea calendarul cepei. Foiţa uscată reprezenta o lună secetoasă, foiţa umedă reprezenta o lună ploioasă. Sătenii aveau deplină încredere în acest calendar şi ca să nu uite îşi notau pe hârtie cum va fi vremea în fiecare lună.

 

Valea Comar

Această vale are un trecut foarte vechi, spun sătenii. Legenda din bătrâni spune că prin această vale era drumul pe unde treceau gepizii. Aceştia duceau cu ei nenumărate comori, de o valoare inestimabilă. Se spune că în drumul lor, aceştia ar fi îngropat o comoară în Valea Comar, la marginea satului Viştea de Sus.

Un bătrân ne-a povestit că „mulţi proşti au venit să sape, dar nu au găsit nimic.”

 

Festival de cântece bisericeşti

Sâmbătă, 25 martie 2006, de „Buna Vestire“, localnicii din Viştea de Sus au avut partea de cea mai mare sărbătoare organizată în ultimii ani în satul lor. Încă de la primele ore ale dimineţii, cu mic, cu mare, sătenii s-au pregătit pentru manifestările culturale şi religioase. La sfârşit, toţi au fost de acord că au avut o sărbătoare pe cinste.

Festivalul de cântări bisericeşti „Buna Vestire“ a fost primul astfel de eveniment organizat în zonă. Ideea originală a primarului Gheorghe Tabără a fost apreciată şi de mitropolitul  Ardealului, iar bisericile din zonă nu au întârziat să se înscrie la concurs. Nu mai puţin de 12 coruri au participat la prima ediţie a acestui festival.

Câştigătorii locului întâi au fost corul Bisericii Sfânta Paraschiva din Oraşul Victoria şi corul din Viştea de Sus.

Câştigătorii au primit diplome şi bani, iar organizatorii au declarat că acest festival va deveni o tradiţie la Viştea de Sus.

 

 

Cea mai mare parte din datele prezentate mai sus au fost culese din „Monografia satului Viştea de Sus”, scrisă de Şerban Ion, nepublicată încă, dar şi din istoricul bisericii din Viştea de Sus, realizat de preotul Nichita Bălescu. Mulţumiri speciale familiei Radu Şerban, preotului Albăceanu Nicolae, parohul bisericii de la Viştea de Sus şi tuturor sătenilor care au colaborat şi contribuit cu informaţii preţioase la realizarea acestui articol.

(Dragoş VULVARĂ)

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu

Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes