Veneţia de Sus – satul cu comori

„Desigur că fiecare dintre noi ar dori să ştie mai multe despre înaintaţii săi. Acest lucru este însă deosebit de dificil pentru majoritatea oamenilor care nu au informaţii referitoare la ultimele trei, patru generaţii de înaintaşi. 

 

Totuşi, dacă se fac cercetări, cunoaşterea trecutului este posibilă, iar persoane care nu s-au văzut niciodată descoperă că sunt rude. Acest lucru nu este posibil fără o minuţioasă documentare, muncă pe care am desfăşurat-o de-a lungul mai multor ani, cu speranţa că astfel voi contribui la valorificarea trecutului satului Veneţia de Sus“ – aşa îşi începe Ioan Gheorghe Ovesea Macaveiu, lucrarea intitulată „Monografia satului Veneţia de Sus“.  Cu multă pasiune, autorul a strâns numeroase date despre satul natal, şi după mai multe luni de muncă a unit toate informaţiile într-o valoroasă monografie a satului.

 

Sat din secolul XIV

Satul Veneţia de Sus este situat la răsărit de Făgăraş, la poalele Munţilor Perşani. Istoria satului se pierde în negura vremii. Documentele oficiale menţionează pentru prima dată numele Veneţia într-un act prin care domnul Munteniei, Vlad I în anul 1373, donează domeniul Veneţia, lui Ladislau din Dopca. Tot într-un document din 1556, aflat în Arhivele din Cluj, se arată că printre cei doisprezece juraţi din zona Făgăraşului, se afla şi boierul Manu din Veneţia.

Veneţia a fost centru de comună până în 1947, când, în timpul alegerilor, a avut loc o mare revoltă a sătenilor. Oamenii nu erau mulţumiţi de felul in care membrii comisiei de la secţia de vot păstrau doar buletinele care îi desemnau pe comunişti, iar pe celelalte le ardeau. Atunci sătenii au tăbărât peste membrii comisiei, iar pe preşedintele acesteia l-au luat şi au ameninţat că îl îneacă în Olt. Drept pedeapsă, după multe arestări ordonate de către comunişti, s-a dispus mutarea Primăriei în satul Părău, unde este şi astăzi.

 

Veneţía vs. Venéţia

Numele satului Veneţia de Sus este legat de Râul Venecioara, în albia căruia se găsesc pietre vineţii. Unii localnici sunt însă ferm convinşi că numele satului l-a dat împărăteasa Maria Tereza. Fiind zonă de graniţă, administraţia imperială a decis ca locul sa fie dens populat. Primii care s-au aşezat pe aceste domenii au fost două familii de ţărani iobagi din Luduş: Ovesea şi Pasere, iar mai apoi familiile Boboia şi Butum.

Ocupaţia de bază a primelor patru familii care au ajuns pe aceste meleaguri era facerea cuptoarelor pentru ars varul. Iniţial, cei care au fost aduşi aici au locuit în bordeie, sub pământ, dar mai apoi şi-au ridicat case de lemn.

 

Biserica „Sf. Paraschiva“

Biserica ortodoxă a fost construită în anul 1778, pe locul în care exista deja o bisericuţă din lemn. Materialul de construcţie este în majoritate din piatră, iar la distanţa de un metru de pământ are un decor de cărămidă aranjată în zig-zag, ceea ce dă notă unui stil brâncovenesc. Lucrările au fost terminate în anul 1830, iar biserica a fost întotdeauna locul în care s-a grupat toată suflarea satului. „Biserica a păstrat graiul, credinţa şi dragostea de neam“, spun locuitorii din Veneţia. Locaşul de cult este aşezat în mijlocul satului şi poartă hramul „Sfânta Paraschiva“. În anul 1936 localnicii au mai construit în partea de apus un turn clopotniţă şi au cumpărat clopot nou. Vechile clopote mai mici, de la biserica veche, au fost luate de armata austro-ungară în anul 1916, în timpul primul război mondial. Au fost apoi topite şi făcute armament, aşa cum s-a întâmplat în multe sate din Ţara Făgăraşului.

 

Şcoală de la 1872

Un alt domeniu în care veneţenii se laudă este învăţământul. Începând cu anul 1872, copiii din Veneţia au avut o şcoală confesională chiar în satul lor. În anul 1914, ungurii au închis şcoala confesională şi în locul ei au deschis o şcoală de stat maghiară. La şcoala maghiară a fost numit învăţător un român care a ştiut să îmbine interesele poporului român cu ordinele primite de la inspectorii maghiari. Din anul 1919, şcoala a revenit statului român.

 

Îmbrăcaţi de sărbătoare

Sătenii din Veneţia de Sus au păstrat multe din obiceiurile înaintaşilor, iar hainele pe care le purtau de sărbători au atras întotdeauna atenţia prin frumuseţea lor: cătrinţe, ii lucrate în arnici şi fluturi, pieptare din miel cusute cu arnici. În trecut, localnicii din Veneţia de Sus îşi confecţionau singuri hainele. Nici o ţesătură nu era cumpărată din oraş. Toate erau lucrate manual, de fiecare femeie, pentru că nu exista familie să nu aibă în casă război de ţesut.

Când un fecior din sat se însura, primea un loc de casă, un car şi vite pentru tracţiune. Mireasa aducea lada de zestre şi vitele. Lada de zestre se aducea a doua zi după nuntă, cu căruţa trasă de boi, lucrurile din ladă fiind trecute din mână-n mână de nuntaşi şi admirate.

 

Obiceiuri de iarnă

Unul dintre obiceiurile specifice satului este mersul cetei de feciori cu Turca. Turca este un par, care are la vârf un cerc, prin care se trec mai multe straie, panglici sau chiar cârpe. Straiele Turcii erau adunate de la fetele din sat, feciorii trebuind să înveţe jocul şi colindele Turcii specifice satului. Apoi, de la Sfântul Nicolae, până în Ajunul Crăciunului, se îmbrăca Turca şi se mergea la colindat.

În seara de Crăciun şi în următoarea, dar şi de Anul Nou se organiza joc, la care participa tot satul.

De anul nou, feciorii din ceată zoreau pe toţi din sat care purtau numele de Vasile. Acelaşi lucru se întâmpla şi în ajun de Sf. Ioan, când mergeau la toţi Ionii şi Ioanele şi-i zoreau şi pe ei. Cu balul de Sfântul Ioan se terminau sărbătorile de iarnă. La acest bal, supranumit „Balul Însuraţilor“ era ales vătaful însuraţilor – cel mai vrednic bărbat din sat.

Plugarul

Veneţia de Sus şi Veneţia de Jos sunt unele dintre puţinele sate din Ţara Făgăraşului în care se mai păstrează obiceiul „Plugarului“. Acesta se organiza a doua zi de Paşti, şi îl omagia pe săteanul care ara şi semăna primul din sat. „Plugarul“ era ales dintre feciorii care urmau să plece în armată.

Săteanul care arase primul în ascunde pe fecior în gospodăria lui, împreună cu o grapă. Ceilalţi feciori îl caută, iar după ce îl găsesc îl leagă pe grapă cu funii de paie şi merg cu el prin tot satul, până la râu. Acolo îl aruncă în apă, apoi toţi feciorii împreună cu Plugarul aruncă apă peste oamenii adunaţi, pe meseriaşii satului pe fetele nemăritate. Cei stropiţi trebuiau să plătească pe loc, altfel erau aruncaţi în râu.

La sfârşitul ritualului, feciorii se întorceau la săteanul care a arat primul în acel an. Acesta pregătea o masă tradiţională şi apoi invita toţi localnicii la joc.

 

Comoara din Veneţia

Una dintre cele mai frumoase poveşti din Veneţia de Sus este cea a unei comori turceşti îngropate în apropierea satului. Se povesteşte că în anul 1922, la un restaurant din Bucureşti, lucra ca picolo un tânăr din Veneţia, numit Anişor. El s-a împrietenit cu un bătrân turc, care i-a povestit că în timpul Primului Război Mondial a luptat în zona satului Veneţia. Turcul i-a mărturisit că în Vârful Gârbova, la locul numit Pietre, el împreună cu un camarad au îngropat tezaurul armatei turceşti. Bătrânul i-a dat chiar şi o jumătate de hartă a locului unde fusese îngropată comoara. Povestea spune că Anişor s-a întors în satul natal şi pe vârful muntelui şi-a construit un cuptor pentru piatra de calcar din care se face var. Tânărul săpa după comoară, iar din piatra pe care o scotea făcea var. Întreaga viaţă a petrecut-o astfel şi locul se numeşte şi acum „Comoara lui Anişor”. Nu a găsit comoara, dar a transmis harta fiilor săi.

Un alt lucru neobişnuit şi mai puţin cunoscut din Veneţia de Sus este o peşteră situată în vârful Cetăţii, înalt de 1104 m, de unde izvorăşte apa numită Valea Mănăstirii. Ioan Ovesea Macaveiu susţine în lucrarea sa despre sat că peştera este destul de mare, iar intrarea se face pe sub stânca din care izvorăşte apa.

 

Rezistenţa anticomunistă

Mulţi veneţeni s-au împotrivit regimului comunist, încă de la revolta de la secţia de votare din Veneţia de Jos. După acea revoltă, împotriva comuniştilor care ardeau voturile sătenilor, mulţi dintre aceştia au fost arestaţi sau cei care au fugit au fost nevoiţi să se ascundă ani de-a rândul de Securitate. Printre aceştia îi amintim doar pe Ion şi Gheorghe Ovesea.

 

A consemnat Cristina IŞVAN

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu

Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes