Săsciori – satul cu cel mai mare clopot din România

Am găsit un sat frumos în care se simte freamătul de zi cu zi al sătenilor grăbiţi să-şi rezolve treburile gospodăreşti.

Am întâlnit însă şi oameni care aveau chef de vorbă şi de la care am aflat lucruri inedite şi interesante pe care am încercat să vi le prezentăm în articolul care urmează.

 

Din istoria satului

Despre satul Săsciori nu se cunosc foarte multe date istorice. Prima atestare documentară datează din anul 1432, când domnitorul Ţării Româneşti, Vlad Voievod, zis „Dracul“, după momentul în care a fost numit duce al Amlaşului şi al Făgăraşului, donează lui Roman care era nepot al boierului său Stanciu, satele Voivodeni, Săsciori şi Sâmbăta.

În sat au existat familii de boieri încă din evul mediu, cum ar fi: Motoc, Ţeţu şi Boier.   

Tradiţia populară spune că un Grof pe nume Telechy care a avut doi fii, pe Vaida şi Cichi ar fi înfiinţat şi satul Săsciori, dar care au stăpânit de fapt satul Recea (de aici numele de Vaida şi Telechi Recea, cele două părţi ale acestui sat).

 

Iobăgia la Săsciori

În perioada în care boierii stăpâneau satul, ţăranii iobagi au fost chinuiţi şi umiliţi. Pentru ca aceştia să aibă dreptul la crâşmărit, trebuiau să plătească o dijmă, care reprezenta 98% din ceea ce câştigau. Ţăranii iobagi erau obligaţi să lucreze cu palmele în folosul Fiscului câte două zile pe săptămână. În anul 1789 la Săsciori au fost înscrişi opt iobagi, trei văduve şi un preot.

 

Viaţa religioasă

Satul Săsciori are două biserici, dintre care una este monument istoric şi se află în conservare.

Biserica „Adormirea Maicii Domnului“ a fost zidită din cărămidă şi acoperită cu tablă. Construcţia edificiului a început în anul 1937. Clădirea  a stat aproape 30 de ani netencuită, apoi a fost tencuită, zugrăvită şi a fost montată duşumeaua, au fost aduse strane şi a fost montată instalaţia electrică.

În data de 25 octombrie 1965, locaşul de cult de la Săsciori a fost binecuvântat de un sobor de preoţi în frunte cu părintele Nicolae Mladin, cel care a devenit mai târziu Mitropolitul Ardealului. La biserica din sat a fost montat în anul 1980 cel mai mare clopot executat la Patriarhia Română.

În data de 27 februarie 2000, biserica a fost sfinţită de către Prea Sfinţitul Visarion Răşinăreanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sibiu. Acest moment a rămas în amintirea sătenilor ca unul dintre cele mai importante evenimente ce au avut loc în satul lor. Atunci, preotul paroh Ioan Popa a primit de la fostul Mitropolit al Ardealului Antonie Plămădeală înalta distincţie de iconom, cu dreptul de a purta brâu roşu.

Acum doar în această biserică se ţin slujbele duminica sau de sărbători.

 

Biserica Sf. Nicolae este mândria sătenilor. Aceasta a fost zidită în anul 1650. Anul construirii ei a fost găsit inscripţionat pe o piatră deasupra uşii de la intrare. Locaşul de cult este monument de arhitectură înregistrat cu numărul 2721. Edificiul se face remarcat prin ferestrele mici, uşile joase, iar tinda bisericii este despărţită de naos printr-un perete. Biserica are turnul din lemn şi un singur clopot donat de Ionaş Talabă, în anul 1759. În anul 1906 a avut loc o restaurare a locaşului şi i-au fost mărite ferestrele dinspre miazăzi.

Acum această biserică, mult mai mică decât cealaltă, este păstrată cu grijă de către parohul satului, preotul Ioan Popa.

 

Eroul satului

În localitatea nu există un monument al eroilor dedicat celor care s-au jertfit pentru patrie în timpul Primului şi celui de-al Doilea Război Mondial. Singura evidenţă a eroilor satului o are preotul paroh, pe coperta interioară a Evangheliei, aflată în biserica cu hramul „Adormirea Maicii Domnului“. Generalul din Mândra Leonte Comşa, în scrierile sale numite „Memorii de război“, aminteşte de unul dintre bravii ofiţerii ai Armatei Române – Gheorghe Moţoc, din Săsciori. Acesta a fost încorporat în Regimentul 23 Honvezi şi a părăsit armata austriacă pe când unitatea lui era dislocată la Porumbacu de Jos. A trecut în Regat şi a urmat cursurile Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie din Bucureşti.

Gheorghe Moţoc a ajuns sublocotenent şi a comandat subunităţi pe frontul din Moldova şi a luptat în triunghiul Mărăşti – Mărăşeşti – Oituz.

Şcoala

Primele manifestări ale învăţământului în satul Săsciori datează din anul 1860, când era învăţător Avisalon Leabu. La început, acesta le preda copiilor gratuit, în propria casă. Între anii 1862-1963, comuna de pe atunci zideşte primul local pentru şcoală. În anul 1870, statul dărâmă această şcoală şi cu lemnul obţinut în urma distrugerii construieşte case pentru păstorii comunali. În locul şcolii dărâmate a fot construită o alta, din piatră şi cărămidă, cu două săli de clasă şi o cameră care era locuinţa învăţătorului.

În anul 1909, statul maghiar găseşte motive să închidă şcoala, iar sătenii au fost obligaţi să îşi construiască alta.

În primăvara anului 1910 se încep lucrările la construirea unui nou locaş, iar pe data de 1 septembrie întreg edificiul este terminat. La ridicarea lui au participat toţi sătenii, dar şi statul, cu 12.000 de coroane, luate din capitalul fondului bisericesc, depus la banca „Furnica“ din Făgăraş.

Clădirea era formată dintr-o sală pentru învăţământ foarte spaţioasă, două camere care serveau ca locuinţă pentru învăţător, o bucătărie şi o cămară. Şcoala există şi astăzi, însă toate sălile servesc pentru activitatea educativă.

 

Căluşarul

Satul Săsciori, în trecut, a fost plin de obiceiuri frumoase. Acum acestea au cam dispărut. Unul dintre cele mai importante obiceiuri, nemaiîntâlnit în alte sate, a fost căluşarul. Obiceiul „Căluşarul“ se asemăna foarte mult cu ceata de feciori şi se practica în special de Rusalii. Acest obicei avea scopul să grăbească măritişul fetelor.

Feciorii din sat se îmbrăcau special pentru acest obicei, asemănător cu căluşarii din alte zone ale ţării. Astfel, îşi puneau zurgălăi la opinci şi panglică tricoloră la gambe dar şi peste piept. De asemenea, nu le lipsea de la brâu batista brodată cu grijă de surorile, mamele sau chiar iubitele lor. La căciula de miel aveau o vâstră frumoasă, din pene, panglici şi oglinzi.

Feciorii organizau de Rusalii, în centrul satului, o horă mare, unde dansau cu fetele nemăritate, iar unii dintre ei chiar îşi găseau atunci aleasa inimii.

Feciorii aveau şi o strigătură specifică:

 

„Mândru-i portu’ românesc

Ca din cer picat

Mândru-i nalt şi sprâncenat

Badea românaş.

 

Opincuţa pe picior

Când o legi cu foc

O să vezi un puişor

Mai ales în joc.

 

Câte fete în sat la noi

Toate aşa-mi vorbesc

Ia-mă bade la jucat

Ca să-ţi mulţumesc.“

Din păcate, acum obiceiul nu se mai păstrează.

 

Ceata de feciori

Şi ceata de feciori a fost prezentă la Săsciori. Mai mulţi feciori cu stagiul militar satisfăcut se adunau de Sf. Nicolae pentru a pune la punct organizarea sărbătorilor de iarnă. Aceştia se adună la casa gazdei unde stabilesc ce atribuţii are fiecare. Unul este vătaf, altul crâşmar, iar altul casier. În Ajunul Crăciunului feciorii merg îmbrăcaţii în costum popular pe la fiecare poartă pentru a vesti Naşterea Domnului.

 

Şezătoarea

Femeile mai în vârstă din sat îşi amintesc cu drag de perioada în care se mai practica obiceiul şezătorilor. Tanti Maria, o bătrână care stătea îngândurată pe lăicioara din faţa porţii, ne-a povestit că este foarte tristă pentru că astăzi tineretul nu mai este interesat de tradiţiile pe care strămoşii lor au încercat să le păstreze din răsputeri, chiar dacă au trecut prin perioade dificile.

 

Motoc şi Ţeţu

În trecut în sat existau numai familii cu numele de Motoc şi Ţeţu. Satul era împărţit în două: partea stângă era a Motoceştilor, iar în dreapta erau numai familiile cu numele de Ţeţu. Acestea nu au fost familii de iobagi, ci importante familii boiereşti din acea perioadă.  

                                                                        

Rezistenţa anticomunistă

Lupta împotriva regimului comunist şi-a făcut simţită prezenţa şi în satul Săsciori. Oameni din sat au suferit de pe urma Securităţii, pentru că mulţi au fost închişi şi chinuiţi în închisorile comuniste. Printre cei care au fost persecutaţi de securişti îi amintim pe Iosif Barbu, Gheorghe Comşa, Aurel, Ioan şi Nicolae Motoc, Ion Raita, Zenovia Roşoiu, Ioan şi Aurel Ţeţu şi mulţi alţii.

 

Cea mai mare parte din datele pe care le-am redat în acest material au fost culese de la preotul Ioan Popa, parohul satului, dar şi de la consilierul local Ioan Motoc şi de la domnii Ioan Motoc de la numărul 95 şi Gheorghe Barbu. O altă parte din datele prezentate au fost culese din cartea „Ţara Făgăraşului în Evul Mediu“ de Antal Lukacs şi din „Şcoala poporană din Făgăraş şi depe Târnave“ a lui C. Stan.

(Dragos VULVARĂ)

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu

cams sex
Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes