Mărgineni – sat boieresc

Mărgineni este unul dintre satele pe care făgărăşenii le numesc „de pe sub munte“.Este un sat relativ mic şi face parte din comuna Hârseni. Oamenii de aici sunt gospodari, cu rădăcini adânci şi se laudă că în satul lor nu sunt decât români, majoritatea ortodocşi. Tradiţiile le păstrează cu sfinţenie, la fel şi portul popular ardelenesc.

Cele mai importante mărturii istorice despre această localitate relevă faptul că aici au trăit opt familii de boieri, dintre care cea a lui David Ursu a fost menţionată. Conform unei vechi monografii, celelalte şapte familii se numeau Fulicea, Grancea, Judele, Pandrea, Popa, Şendruc şi Şuvăilă.

Localnicii nu au fost niciodată iobagi, ci au avut pământ de la strămoşii lor, stă scris tot în monografia realizată în anul 1930. Ocupaţia principală a fost dintotdeauna agricultura.

Acum, aşa cum s-a întâmplat în marea majoritate a satelor din Ţara Făgăraşului, populaţia este îmbătrânită. Motivul principal este că tinerii au preferat drumul străinătăţii.

 

Donaţie de la Vlad Dracul

Originea satului Mărgineni nu este pe deplin cunoscută. Cert este faptul că în anul 1473 apare hrisovul dat de Vlad Vodă al II-lea (Dracul) când dăruieşte unor boieri satul Mărgineni: „Io Vlad Vodă cu mila Lui Dumnezeu şi cu dar dumnezeesc, Domn şi stăpânitor a toată ţara Ungro-Vlahiei şi Domn herţeg la Almaş şi Făgăraş, bine am voit eu, Domnia mea, am dăruit acest cinstit şi preacinstit de acum încolo hrisov slugilor mele Stanciu Tatu şi fiilor săi Ursu, Radu Stan al lui Bera şi lui Godea întru stăpânirea satului Mărgineni, fiilor lor şi nepoţilor şi preanepoţilor lor.“

De fapt, prin acel act, domnitorul donează familiei Urs de Mărgineni satul, pământurile aferente, fâneţele, pădurile şi o parte din munţii Ţiganu şi Clăbucet, dar şi dreptul de a construi o moară, de a ridica impozite pe oierit şi albinărit dar şi dijmă şi poştalion.

 

Paşaport de trecere

În anul 1762, satul Mărgineni a fost militarizat, aşezându-se aici Compania a X-a din Regimentul I de Grăniceri Români. Acesta este unul dintre multele sate de graniţă ale Imperiului Austro-Ungar.

Satul Mărgineni este amintit şi de Nicolae Iorga în „Pagini alese din însemnările de călătorie prin Ardeal şi Banat”. El spune că aici i-a întâlnit pentru prima oară pe „jandarmii crăieşti cu puştile-n spinare”, care i-au cerut paşaportul cu viza de intrare în Ardeal.

 

Colonelul David Ursu – Baron de Margineni

La 1 aprilie 1816 s-a născut în Mărgineni, dintr-o familie de ţărani plugari cel care avea să devină baronul „David Ursu de Margine“. Primele studii le face aici, la şcoala grănicerească. În 1834 îşi începe cariera de militar, la Regimentul I Român de Graniţă. În 1848 participă la Marea Adunare de la Blaj, pentru ca apoi să facă parte din delegaţia condusă de Andrei Şaguna, trimisă la Viena pentru a prezenta împăratului Ferdinand I de Habsburg „Cererea naţiunii române”. Sfârşitul Revoluţiei de la 1848 îi aduce lui David Ursu gradul de căpitan-locotenent clasa I, precum şi decoraţiile „Crucea pentru meritele militare” şi Ordinul rus „Sfânta Ana”. Apoi, pentru vitejia dovedită în alte conflicte armate este decorat cu Ordinul „Coroana de fier” clasa a III-a, precum şi cu „Crucea de cavaler al ordinului Militar Maria Tereza”, primind şi titlul nobiliar de baron.

La 1864 ajuns colonel, David Ursu este silit să îşi ceară pensionarea, pe motiv că ar „proteja şi întări neamul romanesc” (n.r.: pe vremea aceea, Transilvania aparţinea Imperiului Austro-Ungar). În 1870 se stabileşte la Sibiu şi îşi dedică restul vieţii culturii neamului romanesc. Este membru fondator al asociaţiei ASTRA (Asociaţia transilvană pentru literatura romană şi cultura poporului român), precum şi al Institutului de credit şi economii „Albina“ din Sibiu. David Ursu moare pe 10 septembrie 1897, lăsându-şi toată averea Mitropoliei greco-catolice de la Blaj, pentru constituirea unui fond din care să se acorde burse copiilor grănicerilor din Regimentul I. A fost înmormântat la Sibiu, alături de Alexandru Papiu-Ilarian, Gheorghe Bariţ şi Dr. Ioan Raţiu.

 

Mănăstirea somnului

În satul Mărgineni există doua biserici. Una dintre ele este de influenţă brâncovenească şi are o pictură veche de 250 de ani. La început a fost ortodoxă, dar odată cu ocupaţia austro-ungară, a fost trecută la greco-catolicism. Puţinii ortodocşi care au mai rămas pe vremea aceea în sat şi-au construit o nouă biserică, în anul 1893. Acum, majoritatea localnicilor sunt ortodocşi iar ambele biserici sunt de acest rit. Doar câteva persoane au revenit la greco-catolicism.

Satul a avut, în urmă cu câteva sute de ani, şi o mănăstire, situată la poalele munţilor. Aceasta a fost arsă în anul 1761, de către generalul Bucov, alături de multe alte locaşuri de cult din zonă. Călugării aveau un loc de rugăciune separat, situat lângă pârâul Rugii, care mai există şi astăzi.

Bătrânii povestesc că, la un moment dat, câţiva localnici s-au hotărât să sape, pentru a găsi ruinele mănăstirii. Într-o zi, pe când săpăturile lor nu au avansat foarte mult, s-a întâmplat o minune. Când soţiile acestora au mers cu mâncare i-au găsit pe toţi adormiţi. I-au trezit cu greu iar nici unul nu şi-a adus aminte cum au adormit. S-au speriat cu toţii şi s-au gândit că este un semn de la Dumnezeu, cum că nu este momentul să dezvelească zidurile fostei mănăstiri.

În urmă cu câţiva ani, pe locul vechiului schit a fost înălţată o troiţă din lemn, însă nimeni nu a mai îndrăznit să continue săpăturile.

 

Şcoală cu tradiţie

Şcoala din Mărgineni a avut mai întâi un caracter confesional. Copiii învăţau, la început, la mănăstirea de călugări. Apoi, orele de curs se desfăşurau în cazarma foştilor grăniceri, care au venit în sat în anul 1762. Militarii au ajuns chiar să întreţină financiar şcoala din sat, după anul 1861.

O clădire specială în pentru şcoală a fost construită relativ recent, după al doilea război mondial, iar vechea cazarmă a fost transformată în cămin cultural. Conform unui recensământ de după Primul Război Mondial, aici învăţau 121 de copii între 7 si 18 ani.

Acum şcoala este la fel de impunătoare şi bine îngrijită, doar că numărul copiilor este într-o continuă scădere, aşa cum s-a întâmplat în majoritatea satelor din Ţara Făgăraşului. De la peste 100 de copii, acum învaţă aici doar 6 elevi din clasele I-IV.

La şcoală se află singura bibliotecă din sat, care deţine aproape 2.000 de volume.

 

Fiii satului

Din Mărgineni au plecat în lumea largă mulţi fii ai satului care au ajuns să deţină funcţii sau meserii importante. Printre aceştia se află deputatul din partea Partidului Conservator, Constantin Faina, Anton Pandrea, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi colonelul (r) Aurel Grancea.

Până acum însă nimeni nu s-a gândit să-i aducă înapoi, în locurile natale. Anul acesta însă, în vacanţa de vară, câţiva localnici vor să organizeze prima întrunire care să poarte numele „Fiii Satului Mărgineni“.

 

Rezistenţa anticomunistă

Maria Faina, Alexandru Fulicea, Ion Fulicea, Tereza Fulicea, Victoria Fulicea, Victor Fulicea, Aron Olea, Vincenţiu Pandrea, Vasile Pandrea şi Gheorghe Nicolae Popa sunt doar câteva nume ale celor care s-au împotrivit regimului comunist.

Localnicii povestesc despre Alexandru Fulicea ca unul dintre reprezentanţii de frunte ai mişcării anticomuniste din zonă. În casa lui şi-au găsit adăpost, la un moment dat, doi studenţi căutaţi de Securitate. La puţin timp a fost arestat, împreună cu fratele său, Ionică Fulicea şi mai mulţi camarazi din grupul lor. După ceva timp şi Victoria Fulicea, soţia lui Alexandru, a fost arestată. Această familie, împreună cu toate rudele, a suferit mult de pe urma comuniştilor.

(Gheorghe POPA)

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu

Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes