Ludişor – satul cu gâşte

A fost pentru prima dată când am mers în satul Ludişor. Am rămas puţin uimit pentru că în cele trei ore cât am stat în sat am observat foarte puţini oameni.Am întâlnit o femeie, o bătrână care nu a vrut să stea de vorbă cu noi. Era foarte supărată de viaţa grea pe care o duce şi nici nu a vrut să se gândească la trecut. Ne-a spus doar că satul este aproape pustiu şi rar mai vezi câte un bătrân stând pe băncuţă, la poartă, duminica, după ce a ieşit de la biserică.

Însă am întâlnit şi alţi oameni convinşi că vor veni vremuri mai bune şi poate casele rămase goale în Ludişor se vor umple din nou, iar de pe străzile satului se vor auzi din nou râsete de copii.

 

Sat din secolul XV

Prima atestare documentară a satului Ludişor a fost făcută pe la 8 mai 1476. Atunci Laiotă Basarab donează satul boierilor Şerban şi Aldea. Satul a existat însă şi cu cel puţin două secole înainte de această dată, susţin istoricii.

Numele localităţii stă sub semnul incertitudinii. Conform dicţionarului onomastic românesc, numele aşezării vine de la Lud, Ludoş, Ludişor – care derivă din limba maghiară şi înseamnă „gâscă” sau „loc în care creşteau gâştele“.

În cele mai multe cazuri explicarea numelui satului porneşte de la cel care a întemeiat satul. În vechime cel care întemeia localitatea dădea şi numele aşezării. Spre exemplu, Ludişorul a avut ca prim locuitor pe un anume Ludişor. El a fost considerat de membrii comunităţii create drept fondator. A existat în sat o familie cu numelele „Ludişor“ în anii 1632 – 1640. Această familie a dispărut pe la sfârşitul secolului al XVII-lea, datorită lipsei de succesori. Dar a lăsat satului numele ei.

 

Topor din epoca neolitică

Viaţa în vatra satului Ludişor este mult mai veche. În anul 1924, un localnic a găsit în curtea sa, când şi-a săpat fântâna, un topor perforat din epoca neolitică. Obiectul este lucrat din gresie gluconică şi are formă rectangulară în secţiunea transversală. În secţune longitudinală are formă de V.

 

Sat mort de ciumă

Un sătean ne-a povestit cum prin anul 1400 satul a rămas pustiu. Dintr-o familie cu aproximativ 10-15 copii, în acea perioadă mureau pe săptămână câte trei copii. În scurt timp, au început să moară şi adulţii. Autorităţile din acea perioadă, pentru a evita ca boala să se răspândească, au omorât tot satul. Oamenii au fost înmormântaţi pe „Calea Stejarilor”, la patru kilometri de sat. Locul există şi astăzi, dar nimeni nu a făcut vreodată săpături.

 

Oameni cu frica lui Dumnezeu

În anul 1632, în sat erau aproximativ 400 de locuitori şi trei preoţi.

Până la sfârşitului secolului al XVII-lea toţi sătenii erau de rit ortodox. La 7 octombrie 1698, o parte au adoptat cultul greco-catolic.

Nu se ştiu foarte multe date despre lăcaşurile de cult. În sat au existat la început două biserici din lemn, în locul cărora au fost construite actualele biserici. Între anii 1860-1865 a fost construită biserica ortodoxă, iar între anii 1865-1878 cea greco-catolică.

Bisericile sunt aşezate în mijlocul satului, la fel şi cimitirele. Este foarte probabil ca bisericile să fi fost construite de acelaşi meşter, pentru că ambele au o formă de navă, doar turnurile acestora diferă.

La ora actuală sunt folosite ambele biserici de către comunitatea ortodoxă, de altfel singura religie din sat. Fosta biserică greco-catolică este folosită în anotimpurile reci, pentru că este singura încălzită. Biserica ortodoxă este folosită doar vara. În ea nu se face foc, pentru că pictura riscă să fie afumată, se degradează şi în timp dispare, ne-a declarat preotul satului.

 

Prima şcoală acum 250 de ani

Încă din anul 1465, copiii din Ludişor învăţau carte în tinda bisericii sau la dascăli acasă. Nu a existat o cădire a şcolii până în anul 1867, când a fost construită şcoala confesională ortodoxă. În anul 1875 a fost edificată şcoala confesională greco-catolică.

Edificiul şcolar ortodox a fost zidit din material solid, avea trei camere şi un hol. Clădirea şcolii confesionale greco-catolice a fost zidită de parohia catolică din sat şi era alcătuită tot din trei camere.

Aceste şcoli au funcţionat separat, câteva zeci de ani. În anul 1921 cele două şcoli confesionale au format o singură şcoală de stat, care funcţiona în ambele clădiri.

La ora actuală în sat există o altă clădire care serveşte în acelaşi timp ca şi cămin cultural, dar şi ca şcoală.

 

Obiceiuri şi ritualuri străvechi

Ludişorul este un sat plin de tradiţii şi obiceiuri rămase din păcate doar în amintirea oamenilor.

Ceata de feciori este şi aici întâlnită, la fel ca în majoritatea satelor din Ţara Făgăraşului. Ceata era formată din 10-15 feciori cu armata făcută. Ea se forma în ziua Sfântului Nicolae. De Crăciun, Anul Nou şi Bobotează, cetaşii mergeau la colindat şi organizau jocul la căminul cultural.

Ludişorenii pe timpuri se întâlneau în şezători. Acestea erau organizate de femei, care torceau, coseau şi ţeseau. Şezătoarea nu era doar un loc unde femeile făceau lucru de mână, ci locul unde fetele mai tinere învăţau de  la bunicile lor cântece populare vechi.

 

Cum va arăta ursitul

Fetele nemăritate din Ludişor apelau la diferite ritualuri pentru a-şi cunoaşte viitorul soţ. Astfel, la miezul nopţii de Anul Nou, fetele privesc în paharul de apă „neîncepută”, pregătită din timp, în care pun o verighetă şi înconjurate de flori aşteaptă să vadă în cercul verighetei chipul ursitului.

Un alt obicei practicat de fete era atunci când mergeau la fântână cu o lumânare aprinsă având credinţa că în luciul apei din fântână îl vor vedea pe cel cu care urmau să se căsătorească.

De asemenea, credeau în puterea sacră a lemnului. Fetele mergeau noaptea în grădină şi legate la ochi numărau nouă pari la întâmplare. Când ajungeau la al nouălea, îl legau cu panglică roşie şi o crenguţă de busuioc. Dimineaţa veneau în grădină şi în funcţie de cum arăta parul, aşa era şi ursitul. Dacă parul avea coajă, ursitul era bogat. Dacă era drept, viitorul soţ era înalt şi frumos, dacă era fără coajă, era sărac.

 

Hora de Ispas

Un obicei mai puţin obişnuit al ludişorenilor era pe vremuri „Hora de la Ispas”, care avea loc pe 24 iunie şi se organiza în fiecare an  la „Calea Prihodeştilor”. Mergeau la horă feciori şi fete din Ludişor, care petreceau pe platoul din jurul unei fântâni, împreună cu fetele şi băieţii din satele alăturate. „Hora de la Ispas” coincide cu sărbătoarea „Sânzienelor” din alte părţi.

Fetele nemăritate din sat sperau să-şi cunoască cât mai repede  viitorul soţ.

 

Portul popular

Portul popular a reprezentat întotdeauna mândria ludişorenilor. Dacă înainte se îmbrăcau în costume populare de sărbători şi duminica, la biserică, acum rar câte o femeie bătrână îl mai scoate din lada prăfuită de zestre. Noroc cu nepoţii, care mai vin din când în când şi organizează ceata de feciori şi atunci bunicii se străduiesc să-i îmbrace cu ce au mai frumos prin dulapuri.

Pe vremuri, portul bărbaţilor era compus vara din: cămaşă din pânză albă şi izmene. La mijloc se încingeau cu un şerpar (curea).

Iarna, peste cămaşă îmbrăcau un pieptar foarte frumos ornat din piele de oaie, iar în loc de izmene, cioareci. În picioare vara purtau opinci. Când în sat era sărbătoare, bărbaţii purtau ghete. În anotimpul geros, începând cu anul 1930, feciorii au început să poarte cizme lungi.

Portul femeilor era compus din: ie, fustă din pânză, iar peste fustă purtau păsturi din postav negru. În picioare purtau opinci, iar pe cap cârpă neagră cu diferite modele.

 

Fii satului

Anul 1976 a fost cel mai importat an din istoria satului Ludişor. Atunci s-au împlinit 500 de ani de la prima atestare documentară a localităţii. Profesorul Viorel Ganea a organizat atunci, pe 5 septembrie 1976, sub numele de „Ludişorul la 500 de ani de viaţă”, prima întâlnire a fiilor satului. Bătrânii satului povestesc şi acum cu nostalgie că în acea perioadă satul era plin de viaţă. Casele erau văruite, ţăranii s-au gătit cu cele mai bune straie, gardurile erau împodobite cu „lepedee” (covoare) multicolore. Din păcate, tradiţia acestei sărbători a fiilor satului nu s-a păstrat şi în anii care au urmat.

 

Ioan Brezeanu

S-a născut în anul 1916 şi este cea mai marcantă personalitate a satului. A făcut liceul „Gh. Lazăr” din Sibiu, a urmat facultatea de Litere şi Filozofie a Universităţii din Bucureşti, unde a fost licenţiat cu „Magna cum laude”. A fost doctor în filologie la Universitatea din Cluj-Napoca, decan al Facultăţii de Filologie şi rector al Institutului Pedagogic. A publicat 12 lucrări din domeniul folclorului literar. Este stimat de ludişoreni mai ales pentru că a scris monografia satului lor, o lucrare amplă pe care o păstrează cu sfinţenie, alături de Biblie.

 

Cea mai mare parte din datele prezentate mai sus au fost culese din cartea „Satul Ludişor” scrisă de Ioan Brezeanu, din „monografia şcolii din Ludişor” de C. Stan. Mulţumiri domnului inginer Virgil Zaharie, Alexandrei Popa şi tuturor sătenilor care au colaborat la realizarea acestui material.

(Dragoş VULVARĂ)

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu

cams sex
Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes