Lisa – satul lui Greavu

Lisa este un sat bogat, situat la poalele munţilor Făgăraş. E satul lui Octavian Paler,un sat în care comuniştii au stat cu ochii pe localnici zeci de ani, până la Revoluţia din decembrie 1989. Şi tot de aici şi din satele dimprejur provin cei mai importanţi capi ai rezistenţei anticomuniste.

Încă din vechime, bătrânii satului ştiau că satul Lisa este împărţit în două hotare: cel din jos, din partea de miazănoapte, este mai productiv, iar terenul este nisipos, iar cel din sus este aşezat în partea de răsărit şi este în mare parte pietros şi doar ovăzul se face. Fâneţele sunt, o parte, lângă apa care duce spre Voivodeni, iar altele prin pădure, la poalele munţilor.

Şi acum sătenii muncesc din greu pământul, dar doar bătrânii,pentru că tinerii, mai toţi au plecat la muncă în străinătate,  şi foarte puţini s-au mai întors. Însă bunăstarea se poate vedea pe toate uliţele satului: case frumoase, cu faţade renovate recent, cu acoperişuri noi şi termopane…

Încă din vremurile vechi şi până astăzi, cel mai răspândit nume al satului este Greavu (în anul 1976 nu mai puţin de 76 de familii din sat se numeau astfel). Alte nume foarte răspândite sunt Paler şi Şerban.

Însă cele mai multe lucruri despre Lisa şi liseni le-a ştiut şi aşternut pe hârtie profesorul George Şerban, originar din sat. Acesta a scris singura monografie a acestui sat, încă din anul 1977.

 

De unde „Lisa“?

Primul document oficial în care apare numele satului Lisa datează din anul 1527. în acest act era menţionat numele boierului Radu de Lisa. În documentele care s-au găsit după acest an, numele satului variază, de la Lisza, Lysza şi chiar până la Leza, însă se presupune că pronunţia era aceeaşi – Lisa.

Pentru denumirea satului s-au făcut mai multe presupuneri. Prima a fost cea că numele satului vine de la un flăcău pe nume Lisu. Apoi, de la cuvântul „lis“, care înseamnă, atunci când este vorba despre cai sau câini, „cu păr sclipicios şi cu o pată albă pe frunte“.

Tot „lis“, atunci când este tradus din limba slavă mai înseamnă şi pleşuv, sau chiar palid. De aici, presupunerea că Lisa înseamnă „loc pleşuv“. Această variantă pare mai plauzibilă datorită vecinătăţii cu Vârful „Pleaşa“, din munţii Făgăraşului, la poalele căruia este situat satul Lisa. Totuşi, localitatea este aşezat într-o depresiune de şes, bogată în păduri, aşa că nu se poate spune că vatra satului şi împrejurimile sunt pleşuve.

Oricum, denumirea satului este atât de veche încât toţi localnicii au uitat de unde provine, dar o păstrează ca atare, aşa cum se păstrează în ţara noastră atât de multe denumiri slave.

 

Bătălia de la Lissa

Bătălia de la Lissa a fost o confruntare militară desfăşurată în anul 1866 la Marea Adriatică (în jurul insulei Vis) între armata austriacă şi cea italiană. În ciuda inferiorităţii numerice şi logistice, armata austriacă aflată sub comanda amiralului Wilhelm von Tegetthoff a învins-o pe cea italiană aflată sub comanda amiralului Carlo Persano. De menţionat faptul că victoria Austriei s-a datorat în bună măsură marinarilor croaţi, care au alcătuit mai mult de jumătate din efectivele de marinari austrieci. A rămas legendară figura lui Marko Florio, căpitanul croat al fregatei austriece Arhiducele Friedrich (germ. Erzherzog Friedrich). În acelaşi timp este de remarcat că fortăreaţa propriu-zisă Lissa s-a aflat sub comanda colonelului transilvănean David Urs de Margina, care a dovedit în timpul luptei abilităţi tactice deosebite, precum şi o mare tărie de caracter, ceea ce a făcut ca publicaţiile timpului să-l numească „Eroul de la Lissa“. Veteranii români transilvăneni care au participat la acea luptă au primit loturi de pământ în perimetrul de astăzi al comunei Lisa (judeţul Braşov), iar unii istorici susţin că localitatea a fost denumită astfel în memoria bătăliei la care au participat aceştia.
Boierii

Primul boier menţionat în documente este Radu de Lisa. Mai târziu, sunt menţionaţi patru boieri cu numele de familie Grauul (Gravul – de aici numele Greavu păstrat în număr foarte mare printre localnicii din zilele noastre). Alţi boieri sunt Leszai Istvan, Leszai Janos, Radul Voylay şi Şerban Voylay, ultimii doi menţionaţi ca locuitori ai satului Voila.

Mai târziu după 1700, sunt menţionate alte nume de familii boiereşti, ca Dochia, Rusul, Catzavei, Popa, Nistor, Gravul, Şerban, Paler şi alţii.

 

Mai aproape de cer

În Lisa credincioşii s-au împărţit, încă din anul 1700, în două grupuri: cel mai mare, de ortodocşi şi o parte mai mică, greco-catolici. De aceea şi acum se păstrează două biserici, construite în acelaşi timp. Biserica ortodocşilor e mai mare şi a fost ridicată în anul 1890, iar cea greco-catolică în 1892. bătrânii spun că pe locul în care a fost construită biserica ortodoxă a existat şi înainte un locaş de cult de acelaşi rit, însă nimeni nu mai ştie de când. Până nu demult s-a păstrat o parte din turnul vechi, construit din piatră. Acum în sat nu mai sunt greco-catolici, aşa că amândouă bisericile sunt folosite de ortodocşi.

 

Şcoala

Din datele existente, în Lisa a existat şcoală încă din anul 1756. Alte documente relevă faptul că în preajma Revoluţiei de la 1848 orele se ţineau în fostul sediu al companiei grănicereşti de la Lisa şi tot grănicerii susţineau financiar învăţământul.

La sfârşitul secolului al XIX-lea din şcoală grănicerească s-a transformat în comunală, apoi, din 1921 în şcoală de stat.

 

Octavian Paler

Octavian Paler este un prozator, eseist, un reputat jurnalist şi editorialist român, comentator al fenomenelor politice şi culturale româneşti. A fost timp de 30 de ani şi un cunoscut om politic comunist.

S-a născut în anul 1926, pe 2 iulie, în satul Lisa, judeţul Făgăraş, actualmente Braşov. După absolvirea şcolii primare în satul natal este admis bursier la Colegiul Spiru Haret din Bucureşti, după care urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie şi simultan şi pe cele ale Facultăţii de Drept.

Activitatea politică în România comunistă

1974-1979 – Membru supleant al CC al PCR

1980-1985 – Deputat de Vaslui

Următoarele activităţi erau în cadrul statului comunist puternic politizate şi pot fi considerate în aceeaşi categorie:

1965-1970 – Vicepreşedinte al Comitetului de Radiodifuziune şi Televiziune

1976 – Preşedinte al Consiliului Ziariştilor

1970-1983 – Redactor-şef al cotidianului central România Liberă

A organizat Festivalul Cântarea României, varianta pentru micul ecran, şi i se atribuie paternitatea expresiei „Epoca de aur“.

După evenimentele din decembrie 1989, fondează, împreună cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu şi alţii, Grupul de Dialog Social, care se ilustrează prin poziţiile sale anti-comuniste. Devine, pe rând, editorialist al ziarelor România liberăCotidianul şi Ziua.

Printre cărţile publicate de Octavian Paler de-a lungul timpului se numără: „Umbra cuvintelor“, „Drumuri prin memorie“, „Viaţa pe un peron“, „Scrisori imaginare“, „Caminante“ (2004), „Autoportret într-o oglindă spartă“ (2004), „Caminante. Jurnal şi contrajurnal mexican“ (2005), „Viaţa ca o corida“, „Un muzeu în labirint“, „Eul detastabil“, „Vremea întrebărilor“, „Rugaţi-vă să nu vă crească aripi“, „Don Quijote în est“, „Polemici cordiale“.

 

Rezistenţa anticomunistă

Lisenii, la fel ca brezenii şi pojorţenii au avut mult de suferit de pe urma comuniştilor. Deoarece de aici s-a format nucleul rezistenţei anticomuniste din Munţii Făgăraşului, Securitatea nu i-a slăbit din ochi pe toţi cei din comună în toată perioada regimului. Însă oamenii, mândri şi curajoşi, aşa cum au rămas până astăzi, nu au încetat să-şi ajute prietenii, rudele sau consătenii care se retrăseseră în munţi. Din această cauză mulţi au plătit cu ani grei de închisoare.

Alexandru Broscăţan, Ion Cătană, Cornilă Şerban, Alexandru Gavrilă, Ion Greavu, David Greavu, Dumitru Moldovan (mort în detenţie), Gheorghe Munteanu, Octavian Munteanu, Vasile Munteanu, Vichente Munteanu, Victoria Nicapopii, Nicolae Paler, Savu Paler, Silvia Paler, Şerban Ioan Paler, Gavrilă Pop, Jean Pop (mort împuşcat), Oara Pop, Moise Popa, Ion Rad, Alexandru Rus, Axente Stanislav, Cornel Şerban, Gheorghe Şerban, Maria Şerban, Vasile Văcaru sau Alexandru Văcaru sunt doar câţiva liseni care au suferit de pe urma comuniştilor.

 

Obiceiuri vechi

Lisenii aveau câteva obiceiuri străvechi pe care le respectau cu sfinţenie. Unele dintre ele se păstrează şi astăzi.

Cel mai interesant dintre ele este „Lanţul de la portiţă“, care se practică primăvara, la ieşitul oilor dar şi al vitelor la păşune. Fiecare sătean întinde un lanţ pe pragul porţii, peste care să treacă animalele. Apoi capul familiei spunea tare: „Cum se ţin zalele lanţului, aşa să se ţină laolaltă vitele noastre!“ Dacă vitele stau împreună, pot fi găsite mai uşor în pădure, sau dacă se pierd de ciurdă sau turmă.

Alt obicei foarte rar întâlnit în satele din Ţara Făgăraşului este „Udatul fetelor de Sfântul Gheorghe“. Feciorii mergeau la casele cu fete mari pe care le duceau la fântână şi le turnau o găleată de apă în cap. Obiceiul se păstrează şi acum, însă între timp a mai suferit modificări. Unele fete sunt duse chiar la râu pentru a fi udate, iar altele sunt „udate“ doar cu parfum. În alte sate din zonă acest obicei este practicat în prima sau a doua zi de Paşti.

În noaptea de Sf. Gheorghe feciorii fură, porţile fetelor, pe care taţii acestora trebuie să la caute a doua zi.

(Maria BĂRĂGAN)

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Un raspuns to “Lisa – satul lui Greavu”

  1. costea spune:

    Stimata D-na ,Maria
    Documentarul afisat este interesant ,dar nu mentionati la sfarsit bibliografia.Amintiti ca, singura incercare ptr o monografie a fost, a ilustrului Prof .GHE.SERBAN (COLABORATOR si la DEX),unchiul scriitorului Octavian Paler.Amintiti de scoala dar, de dascalii care ,au invatat si educat zeci de generatii de elevi, nu amintiti nimic.Sunt luptatorii anticomunisti mari eroi ,le suntem recunoscatori ptr curajul si patiotismul lor ,dar mai ales ptr demnitatea cu carea a suportat ororile inchisorilor comuniste .Sunt mari eroi si multi dintr ei au platit cu viata.Raman in memoria noastra si ne mandrim ,ca ne am nascut in Lisa lor si mai ales ,ca pe cativa i am cunoscut dupa marea gratiere.
    Deci ,parerea mea este ca ,trebuiau amintite referitor la scoala si cadrele didactice care ,dupa 30-40 de ani de invatamant ,s-au pensionat tot la scoala la care au descifrat primele litere ale alfabetului ,datorita unor dascalite de exceptie!!!.
    M-am bucurat ca,cineva a facut o scuta monografie a comunei in care m-am nascut ,dar drumurile vietii m-au purtat mai departe ,ramanand in memoria mea ,copilaria asa de frumoasa si plina de jocui ,scaldatul in vale ,de nuntile traditionale taranesi ,cu calarasi ,lada de zestre trasa de cai ,dar mai ales de chiuiturile lelitelor.Nu stiu ,dac s-au conservat aceste obiceiuri.
    Va felicit ptr tot ,dar o monografie mai ampla ,cu descrierea cadrului natura al zonei ,in contextul Depresiunii Fagarasului ,apoi rama nordica a Gupei Fagaras(ce face granita co mosia comunei),apoi partea de economie (populatie ,agricultura ,industrie ,dar mai ales agroturismul)
    Astep un raspuns dela DVS.
    Cu multe consideratii ptr tot.
    O Sandica ,care in fiecare clipa se gandeste la LISA cea draga ,a copilariei ei si la parintii ,care se odinesc la PROGADE ,candva incojurata de niste brazi seculari.

Lasa un comentariu

cams sex
Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes