Copăcel – satul care nu se vede de copaci

Nimeni nu poate descrie mai frumos un sat decât un om al locului. Şi cum la Copăcel s-a născut profesorul Ion Funariu, e clar că descrierea acestui sat e cu atât mai deosebită. Astfel, nu pot să încep redactarea unui text dedicat satului Copăcel decât citându-l pe profesor: „Situat pe un teren neted, lin, înconjurat de mândre grădini şi înverzite lunci, în lungul unei văi, Copăceasa, cu bulboace şi vaduri adânci, la poalele celor mai înalţi munţi ai ţării, Munţii Făgăraşului, Copăcelul e un sat ascuns între pomi şi copaci. Nicolae Iorga când, prin 1910 a vizitat satele din Ţara Făgăraşului, îndreptându-se spre Copăcel ar fi spus: <<Copăcelul nu se vede de copaci>>. De departe se văd însă bine strălucind în soare cele două turle ale bisericii înalte, solemne şi frumoase ca o catedrală…“

 

Origine dacică

Deşi nu se poate spune cu exactitate când s-a înfiinţat satul Copăcel, pe hotarul localităţii au fost descoperite ruinele unor aşezări dacice, pe un fundament de piatră. Istoricii presupun că aici a locuit cândva un trib dacic. Potrivit informaţiilor primite de la profesorul Ion Funariu, în aceste ruine s-au găsit: o monedă datând din secolul III î.Hr., cu efigia regelui Filip al Macedoniei, tatăl lui Alexandru Macedon, urme ale unor cuptoare de prelucrare a fierului şi a unor cuptoare de prelucrare a sticlei. De asemenea, au fost găsite aici mai multe săbii dacice, vârfuri de săgeţi, seceri, podoabe şi urmele unui templu, dovadă că dacii de atunci erau deopotrivă păstori, agricultori, războinici şi totodată foarte religioşi.

 

Legende ale Copăcelului

„Copăcel“ este un toponim de origine dacică, cuvântul fiind unul dintre cele aproximativ 80 de cuvinte de provenienţă dacică.

Despre originea numelui „Copăcel“,  în sat există două legende. Una dintre ele spune că primii locuitori ai satului s-au aşezat sub un copac tânăr şi i-au spus noii aşezări Copăcel. Pe măsură ce copacul a crescut, s-a mărit şi satul.

Bătrâni din localitate spun că numele satului l-ar fi dat Dumnezeu, după ce şi-a trimis îngerii să întemeieze sate în Ţara Făgăraşului. Dumnezeu a trecut prin fiecare localitate. La un moment dat S-a aşezat sub un copac să se odihnească, iar înaintea Lui au îngenuncheat câţiva păstori care L-au rugat să le facă şi lor un sat. Dumnezeu le-a dat chiar locul de sub copac.

 

Compania de grăniceri

Potrivit informaţiilor primite de la profesorul Ion Funariu, în anul 1740, în cadrul Regimentului I de grăniceri înfiinţat de Maria Tereza,  la Copăcel îşi avea tabăra Compania a X-a de grăniceri, din care făceau parte 100 de feciori din sat. Aceşti grăniceri, stăteau trei zile la graniţă, în munţi, iar nouă zile, acasă cu familiile şi se ocupau de agricultură. Conducătorul companiei era Baronul Urs de Mărgineni, care pentru bravură militară a fost înălţat de Casa Imperială la rangul de baron, titlu de care se mai bucura doar Andrei Şaguna.

Din fondurile grănicereşti s-a înfiinţat la Copăcel o şcoală grănicerească, şcoală model care s-a bucurat de-a lungul timpului de unii dintre cei mai buni dascăli, absolvenţi ai şcolilor normale din Blaj şi Sibiu.

 

Şcoala grănicerească

Cu mult înainte de şcoala grănicerească, la Copăcel exista o şcoală cu caracter confesional greco-catolic. În conscripţia episcopului Rednic din 1765 stă scris că la Copăcel era o şcoală având ca învăţător pe Petru Iorga. A urmat apoi o epocă tulbure în trecutul şcolii din Copăcel şi se pare că şcoala chiar a dispărut. În prima jumătatea a secolului al XIX-lea a fost învăţător Ioan Fogoroş, care nu avea însă pregătirea necesară, dar îndeplinea la biserică funcţia de cantor. Pe atunci şcoala se afla în curtea bisericii.

În anul 1871 se ridică o altă clădire: şcoala grănicerească. Clădirea nu a fost ridicată pe locul fostei şcoli, ci pe un alt teren. Unitatea de învăţământ avea două săli de clasă, locuinţă pentru învăţător, un grajd cu şură care s-a transformat apoi în a treia sală de clasă. Clasele erau destul de mari încât să încapă în ele toţi elevii din localitate.

Primul învăţător de aici a fost Gheorghe Pandrea. A urmat apoi Gheorghe Repede. Cei doi dascăli au fost primii învăţători cu pregătire în domeniu. După anul 1900, spre şcoală şi-au îndreptat atenţia şi adulţii neştiutori de carte. În anul 1928, la şcoala din Copăcel învăţau 86 de copii din care 39 erau băieţi şi 47 fete.

Mulţi dintre elevi s-au îndreptat după terminarea şcolii primare spre cele superioare. Tot în anul 1928 5 elevi din Copăcel erau la liceu, unul la Şcoala Normală, iar 3 la şcoala de meserii. Neştiutori de carte nu erau mai mult de zece oameni în localitate şi toţi erau vârstnici.

 

Cărturari

Printre cărturarii vrednici ai Copăcelului demn de amintit e Popa Valeriu Comşa, născut în această localitate în anul  localitate în anul 1864. A fost paroh în comună timp de 31 de ani, iar apoi, către bătrâneţe a devenit vicar greco-catolic al Făgăraşului.

Un alt om de seamă al Copăcelului, poate cel mai de seamă, a fost Mitropolitul Greco – Catolic al Ardealului dr. Vasile Suciu. Acesta s-a născut în anul 1873 la Copăcel, judeţul Făgăraş, din părinţi plugari, fiind un om care s-a format prin propriile puteri. A fost profesor universitar de teologie la Blaj, iar Nicolae Iorga l-a numit „dacul cu cap ilustru“.

În sinodul din 9 mai 1918 este instalat mitropolit greco-catolic al Ardealului, în scaunul devenit vacant după moartea mitropolitului dr. Victor Mihali. Papa Pius al XI-lea l-a numit pe Vasile Suciu „cu adevărat o coloană a bisericii din răsărit“

În calitatea de mitropolit, Vasile Suciu a transformat Blajul într-o cetate de şcoli, Nicolae Iorga supranumindu-l „Vasile Vodă al şcolilor româneşti“. De numele lui se leagă Institutul Recunoştinţei, cu cele trei şcoli de fete pe care le adăpostea. Clădirea Şcolii normale de băieţi este tot opera sa. A mai înălţat Liceul Comercial de Băieţi şi Şcoala de Arte şi Meserii, precum şi Şcoala de Menaj.

Când banii strânşi nu i-au mai ajuns, s-a adresat marelui pontif, care i-a pus la dispoziţie mulţi bani din care s-au ridicat aceste clădiri.

Ca semn de recunoştinţă pentru eforturile sale, dr. Vasile Suciu a fost distins de regele Ferdinand cu cele mai înalte distincţii ale ţării şi a fost ales membru de onoare în cel mai înalt for ştiinţific.

 

Biserica – ctitorie voievodală

Astăzi în localitatea Copăcel sunt două biserici. Cea mai mare, cea ortodoxă, în care sunt oficiate acum slujbele, a fost construită între anii 1940 – 1948.

Mai există în sat o biserică extrem de veche, una dintre cele mai vechi din Ţara Făgăraşului. Nicolae Iorga scria încă din anul 1908, în „Neamul românesc în Ardeal“, despre această biserică.  Locaşul, a fost construit în anul 1776. La început a fost ridicat naosul, târziu, la un interval considerabil, s-a construit tinda, iar apoi altarul şi turnul.

Unii istorici spun că biserica veche din sat datează din anii 1369 – 1377, fiind o ctitorie voievodală, probabil ctitoria domnitorului Vladislav Vlaicu, acesta fiind primul domnitor care a stăpânit Făgăraşul, şi a purtat titlul de „duce de Făgăraş“.

 

Păduri şi haiduci

Pe vremuri, satul Copăcel avea păşuni şi păduri întinse, aşa că era un loc prielnic pentru creşterea vitelor, iar copăcenii erau cei mai vestiţi pădurari din tot ţinutul.

Fiind multe păduri, la Copăcel şi cetele de haiduci erau în floare. Oamenii codrului de aici aveau legături cu negustorii din judeţele Muscel şi Târnava Mare. După anul 1900, lumea de aici s-a cuminţit şi nu s-au mai văzut în Copăcel decât oameni gospodari.

 

Joagărul de la marginea satului

Din cele mai vechi timpuri, oamenii din Copăcel şi-au construit casele din bârne făcute la joagărul satului. Despre acesta  nimeni nu poate spune când a fost construit. Nici măcar proprietarul, Nicolae Tunsoi, care astăzi este cel mai bătrân om din sat, nu ştie data când a fost construit. Bătrânul ştie că l-a cumpărat în anul 1930 şi că înaintea lui pe aici au mai trecut doi proprietari. Ceea ce e însă interesant este faptul că joagărul nu funcţionează pe bază de electricitate, ci antrenat de pârâul de munte care trece pe lângă el. Proprietarul mai tânăr, Gheorghe Tunsoi, fiul lui Moş Lae (Nicolae Tunsoi), ne-a explicat principiul de funcţionare: „Joagărul funcţionează cu o turbină mică de fier, bielă-manivelă, învârtită de apă“.

Cert este că atât frumuseţea peisajului de la joagăr, cât şi ineditul de aici ar putea transforma oricând locul într-un obiectiv turistic.

 

Profesorul Funariu

Despre profesorul Ion Funariu s-au auzit multe în Ţara Făgăraşului. Unii l-au cunoscut ca dascăl, alţii i-au citit cărţile. Puţini ştiu însă că, satul Copăcel este locul natal al profesorului Funariu şi că, datorită lui, de obiceiurile şi viaţa copăcenilor s-a auzit chiar şi peste hotare. În ultima sa carte, „Ardealul Sfânt“ profesorul vorbeşte într-un capitol despre biserica veche, în altul prezintă mai multe fotografii cu oamenii locului şi cu obiceiurile de aici. Copăcenilor le-a dedicat chiar şi o poezie, „Copăceanul“:

„(…) Copăceanul, căciulă neagră, şi cămaşă ca de spume,

Nu e om, aşa ca tine, nici în ţară, nici în lume!

Că măicuţa ta cea bună, din leagăn ţi-a descântat

Să nu fie om ca tine, mai frumos, mai alintat. (…)“  

 

Bibliografie

Datele de mai sus au fost culese în principal de profesorul Ion Funariu. Unele informaţii au fost preluate din „Monografia şcolii din Copăcel“ (1929).

www.bzf.ro

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu

cams sex
Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes