Cincu – Scaun săsesc

Când intri în Cincu rămâi impresionat de stilul aparte, în care sunt construite  casele din centru localităţii şi de cele patru biserici extrem de frumoase.Frumos ca un mic oraş, satul face parte din vechea aşezare a provinciei Sibiului, cunoscută şi sub denumirea de Cincul Mare. Cultura săsească îmbinată cu tradiţiile românilor au dat un aer aparte zonei. Pe hotarul comunei Cincu se află amplasată şi una dintre cele două baze americane de pe teritoriul României. Cincu este un sat cu o importanţă istorică deosebită. Aici a fost înfiinţată prima şcoală latină din Transilvania, însă din păcate clădirea este acum doar o ruină.

 

Scurt istoric

Prima atestare documentară a localităţii Cincu Mare se găseşte în documentele unui litigiu din anul 1329, în care se menţionează printre reprezentanţii provinciei Sibiului un anume Benherus din Cincu – „de Chenk“.

La început, regiunea colonizată a Sibiului cuprindea numai partea centrală a provinciei Sibiului. Primele ştiri mai exacte despre coloniştii germani din zona Sibiului sunt conţinute într-un document semnat de Papa Celestin al III-lea, din anul 1191. La Cincu au fost aduşi foarte mulţi saşi.

Denumirea localităţii Cincu Mare, provine din germanul Groβschenk. Localitatea se regăseşte şi sub numele de Schenck, în opoziţie cu Kleinchenk – Cincşorul.

 

Scaun săsesc

Scaunul Cinc este menţionat de mai multe ori după data atestării documentare a satului, mai ales în pricini de judecată ale locuitorilor săi în legătură cu pământul. Scaunul Cinc a fost unul din scaunele importante din punct de vedere economic şi politic cu cele 22 de aşezări libere la 1551, printre care şi Agnita, cu care Cincu s-a aflat în permanenţă concurenţă pentru supremaţie administrativă şi economică. Scaunul Cinc este inclus în provincia mărită a Sibiului, zonă cunoscută în trecut sub numele de „Şapte Scaune“.

Datorită statutului lor juridic superior, saşii provinciei Şapte Scaune au dobândit de timpuriu o poziţie privilegiată faţă de celelalte părţi ale Sibiului.

Încă din anul 1448, scaunul Cincu avea sigiliu propriu, iar în anul 1474 aşezarea căpăta statutul de „oppidum“, care însemna „târg“, mărturie a dezvoltării breslelor şi a târgurilor de acolo.
Din anul 1486 Cincu primeşte dreptul de a ţine în fiecare zi de miercuri târg şi o dată pe an târg de vite şi mărfuri. Cincu rămâne târg până în secolul al XX-lea.

Din registrele timpului reiese că din provincia Sibiului, a celor Şapte Scaune, Cincu se afla pe locul al III-lea ca putere economică, mai puternice fiind Sibiul şi Rupea.

În anul 1474 devine plasă şi obţine privilegiul de a-şi organiza o armată proprie, în vederea apărării cetăţii bisericeşti.

În fruntea scaunelor săseşti era un jude regal, numit de rege. Prima menţiune documentară a judelui regesc este din anul 1329, în fruntea scaunului Cinc.

În anii 1658 şi 1664 a avut loc în biserica din sat cel mai important eveniment al acelor timpuri, „Dieta Transilvaniei“ (Dieta era un organ politic al Transilvaniei creat în secolul al XVI-lea.)

Cincu se desprinde de provincia Sibiului în anul 1860.

 

Depozit de bronzuri din antichitate

A fost descoperit întâmplător în anul 1888 şi conţinea un număr mare de piese fragmentare, între care se disting fibule, pandantive, brăţări, dălţi, seceri, lame de cuţit, vârfuri de lance, ace de bronz şi multe alte obiecte. Istoricii au afirmat că depozitul datează din secolul XII î.e.n. Astfel de depozite au mai fost găsite la Şoarş şi Cobor.

 

Patru biserici

Fiind un sat multicultural, la Cincu au existat patru biserici care au aparţinut diferitelor comunităţi.

Biserica săsească

Cea mai mare biserică este cea săsească, situată în mijlocul satului. Locaşul de cult este  monument istoric şi are incinta fortificată. Clădirea este în formă de bazilică cu trei nave, cu un turn masiv în partea vestică şi două turnuri laterale. Clădirea a fost construită în secolul al XIII-lea şi este una dintre cele mai importante bazilici romanice săseşti din Transilvania.

În anul 1474, după cum reiese dintr-un document emis de regele Matei Corvin, biserica a fost înconjurată cu ziduri de apărare. S-au păstrat până în zilele noastre două incinte de fortificaţie.

În perioada 1520-1522 biserica a fost refăcută în mare parte, datorită distrugerilor făcute de către turci. Cea mai valoroasă piesă din biserică este altarul, care reprezintă necredinţa lui Toma. Altarul a fost pictat de maestrul Sibian Vicentius, în anul 1521.

Biserica ortodoxă

A fost construită în anul 1815. Este poziţionată în partea de N-E a satului şi are hramul Sf. Nicolae. Locaşul de cult a fost construit în stil bizantin cu elemente gotice. Biserica nu este pictată, ci este doar zugrăvită cu motive naţionale. În anul 1907 a fost construit turnul în forma actuală. În biserică se păstrează o colecţie completă de cărţi cu caractere latine.

Fosta biserică greco-catolică a fost construită în anul 1842 şi are hramul Buna Vestire. Este aşezată în partea de Sud-Est a satului Cincu. Acum această biserică aparţine tot comunităţii ortodoxe.

În sat mai există o biserică ce aparţine comunităţii maghiare.

 

Şcoala latină

La Cincu a fost înfiinţată prima şcoală latină din Transilvania. Clădirea în care a funcţionat această şcoală este cuprinsă în lista monumentelor istorice, sub numele de „Şcoala Latină“. După ce a servit ca şcoală, clădirea a avut diverse funcţionalităţi: birt, primărie şi locuinţă. Istoricii cred că Şcoala latină de la Cincu a fost înfiinţată în anul 1789, de către un cunoscut om de cultură al timpului – Martin Sutoris.

În prezent, clădirea nu are nici o funcţiune, imobilul fiind părăsit din cauza gravelor deteriorări structurale. Însă imobilul a fost introdus de curând într-un program de reabilitare finanţat de ministerul Culturii şi Cultelor

 

Învăţământul

În anul 1430 a fost înfiinţată o şcoală care a instruit copiii din Cincu la scris şi la citit. Interesant este modul prin care s-a aflat cine a fost primul director al şcolii din Cincu. În fosta bibliotecă a Consistoriului Districtual Luteran din Sibiu se găseşte o carte de liturghie scrisă pe un pergament care are la sfârşit următoarea inscripţie: „ Per manus Henrici Halgebacksen de ratisnona oriundi…. pro tunc temporis regentis… in Gross-Schenk…“ care insemna : „Henrici Halgebacksen din Germania a fost primul director al şcolii germane din Cincu“.

Una dintre marcantele personalităţi care au activat în şcoala din Cincu, a fost Johannes Troster, autorul mai multor cărţi apărute în Nurenberg, în anul 1666.

 

Tradiţii şi obiceiuri

Chiar dacă nu a făcut parte din Ţara Făgăraşului, în Cincu tradiţiile erau asemănătoare cu cele din satele de pe lângă Făgăraş. Şi aici femeile organizau şezători.

De Crăciun băieţii organizau ceata de feciori. Aceştia colindau, mergeau la fete acasă, unde erau primiţi de părinţii fetei şi de neamurile ei. După ce gazda primea colindul şi intrau pe rând în casă, li se puneau vâstre la căciuli, făcute din flori de hârtie, iederă şi poleială.

Alt obicei de la Cincu a fost udatul fetelor de Sf. Gheorghe.

Acum aceste obiceiuri s-au pierdut, dar se mai păstrează obiceiul cetei de feciori.

 

Poligonul de la Cincu

Poligonul de la Cincu este cel mai mare poligon terestru din România, care se întinde pe 104 kilometri pătraţi. Acesta reprezintă un loc foarte important pentru armata română şi pentru cea americană, deoarece aici a fost amplasată cea de-a doua bază americană de pe teritoriul României. În anul 2005, aici a avut loc o aplicaţie militară de amploare, la care au participat militari din mai multe ţări, dar şi preşedintele României, Traian Băsescu.

 

Portul saşilor din Cincu

Bărbaţii purtau pe cap „Marderhut“ şi „Feuerlingshut“ – o căciulă din stofă cu marginea împodobită cu blană de dihor sau alte animale mici de pădure, mai ales în perioada până în anul 1794. Pe timpul iernii, pe cap purtau căciuli făcute în întregime din piei de miei. Iarna purtau un cojoc ce se numea „Peltz“, iar în anotimpul mai puţin friguros purtau „Kotzen“, care era făcut din lână. Duminica purtau un pantalon de stofă maro împodobit cu blană.

În anul 1789 a avut loc un mare incendiu, în care a fost distrusă o mare parte a îmbrăcămintei şi aşa s-a pierdut portul vechi.

Portul femeilor era destul de simplu. Iarna purtau o căiţă din catifea, cu marginea împodobită cu blană, ce se numea „Kirchenkappe“, fuste din stofă sau din lână şi cojoace din blană.

 

Mulţumiri speciale doamnei Veronica Rus care a contribuit cu cea mai mare parte a informaţiilor prezentate şi care ne-a pus la dispoziţie monografia satului Cincut. Mulţumiri tuturor sătenilor care au răspuns invitaţiei noastre de a ne povesti despre satul lor.

(Dragoş VULVARĂ)

 

You can leave a response, or trackback from your own site.

Lasa un comentariu

cams sex
Powered by WordPress | Designed by: buy backlinks | Thanks to webdesign berlin, House Plans and voucher codes